Măcelăria. Charles Simic

Uneori plimbându-mă târziu în noapte

Mă opresc în fața unei măcelării închise.

E o singură lumină-n prăvălie

Ca lumina în care ocnașul își sapă tunelul.

Un șorț stă spânzurat pe cârlig:

Sângele lui s-a-ntins sub forma unei hărți

A marilor continente ale sângelui,

Marile fluvii și oceane ale sângelui.

Sunt cuțite ce sclipesc aidoma altarelor

Dintr-o biserică întunecoasă

Unde-i aduc pe schilod și pe nărod

Ca să fie mântuiți.

E un ciot de lemn unde se zdrobesc oasele,

Bine curățate: – un râu secat până-n matcă

Unde-s hrănit,

Unde-n adâncul nopții aud o voce.

(Foto © flickr.com, Norman Finnimore)