Nu-mi plac oamenii care gesticulează când vorbesc.
Parcă ar fi surdomuți sau ceva de genu’. Dac-ar fi ungur și ar încerca să converseze în limba lui Creangă, aș pricepe. Dar ăsta-i românaș get-beget,
bănățean de-al nostru, parașutat la ultima strigare, odată cu cehii de la Sisteme
& Panouri Solare și cu cei doi italieni, viitori studenți la Medicină –
Universitatea Goldiș, evident.
─ Hai că dau și eu de-o bere. Sun-o pe gagică!
După ce termină cu ragazzo, vine la
mine. O juma de oră... patru’ș’cinci de minute, că nici eu nu mi-s la prima
tinerețe. Da’ pe la unșpe, că
beau un șpriț cu băieții.
Și ce le mai arde unora de distracție după ce
și-au încasat diurna... plus că era inspector tehnic în agricultură, iar pentru
alde ăștia nu există tratament... învățați toată viața cu strugurii-n teasc și cucuruzul
în lapte... unde mai pui șpăgile, chiolhanurile, sacoșele cu brânză de casă și
ouă de țară, depuse pe ceafă, pe gât și în jurul curelei ascunse sub ditamai
burdihanul ce deborda în așa hal, că n-ar fi fost în stare să-și lege
șireturile dacă trebuia să se-aplece. Fără-ndoială că avea portofelul ticsit cu
bancnote de-o sută, și că-l ținea în buzunarul din față, ca să pară c-o are mai
groasă. Dar cine putea să-l vadă.
─ Îți ajung treizeci? punându-mi banii pe tejghea.
Dacă ma’ e nevoie, vorbim
după, rotindu-și mâna din încheietură, suficient cât să dea peste vaza cu
crizanteme și să verse apa pe fișele de cazare.
─ Domnule Bâcleșanu, o știți pe aia cu „Mai joacă și table!”?
─ Habar n-am.
─ Cică sătul să-l tot școlească pe Bulă în ale
femeilor, tac-su a decis să-l ia cu el la bagaboante. Doar că nu putea să-i
zică „Uite, eu și cu tine o să mergem la curve”, ci-i zicea că se duc „să joace
șah”. Azi așa, mâine așa, panaramele piperate, babacul fu obligat să stea pe tușă
până la salar. Numai că pe ăla micu’ îl chinuiau sandalele: „Tati! Tati! Când merem la un
meci de șah?” Toată ziua, bună ziua, de se enervă tac-su și...
─ Viorele, ești gata? mă-ntrerupse tipul de la
109.
─ Atunci... rămâne așa – de parcă aș fi bătut laba
cu el.
Rămâne pe dracu, în gândul meu, macaronarii s-au arătat mai darnici, unica lor
rugăminte a fost „Să nu fie țigănci”, nimic mai mult, și aici eu mi-s
jupânul, telefonu-i la mine, formez numărul, stabilim tariful, sosește taxiul, una
dintre ele e slabă ca parul, nici
cur, nici țâțe, și se împiedică de covorul din antreu... Cealaltă,
treacă-meargă, dar nici pe ea n-o dă frumusețea afară din casă. Ș-al naibii că
amândouă-s tuciurii, iar când zâmbesc se vede că n-au toți dinții-n gură.
„Ciao!”„Ciao!” Le însoțesc până-n dreptul ușii lui
Alfredo. Cioc! Cioc! Cioc! Deschide și –
exact cum plănuirăm după ce-mi dăduse euroii – optează pentru cea uscată. Urcăm
spre camera lui Silvio, scenariul se repetă. Nici el nu pare dezamăgit.
Înainte să intre și să-i observ bikineii ridicați
mai sus de blugi, îmi zice că dacă-l frige repede pe broscar, o să-l viziteze
și pe dom’ inginer.
─ „Să mai joace și table!” îi răspund. Oricum dormea,
îl auzisem cum sforăie încă de pe scări. Iar, la urma urmei, pot să fac pe
niznaiul... acestea sunt regulile jocului...
Interesant e când îi înscenezi o partidă pe
cinste. La cât de mangă e, a doua zi nu-și mai amintește nimic. Și – hooop! –
l-ai făcut pă fraier. Nu tu taxe, impozite, dobânzi, comisioane. Bagă-ți pula-n
el, buget de stat! Toți fură. C-o pizdă-n plus sau în minus nu sărăcește
nimeni. Tre’ să știi să-l momești: permite-i să te muște, zgârie-l pe fese, frământă-i
boașele, linge-l în urechi, descheie-te la cămașă, fă-l să ejaculeze... Iar
dacă nu funcționează, bagă placa cu „S-a spart prezervativul, n-am bani de
avort...”, izbucnești în plâns, îți smulgi părul, îți dai palme...
─ Ș-amu ce-o să se-ntâmple? lipindu-și mâna de
frunte, abia trezit din somn, dar nu din beție.
─ Mă plătești... și dispar.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu