Tatăl nostru – pe care nu l-am văzut și despre care am auzit că are
un Fiu și-un Duh Sfânt (duh care, deși purcede din El, nu-i tot fiu). Cel ce i-a creat pe Adam și Eva,
însă n-a avut soție – adio, familie tradițională! Deci un tată, un fiu și un
duh au dat naștere unui bărbat, iar din bărbat, unei femei. Providența pe care
ar trebui s-o cunoaștem, dar, regretabil proces mintal, doar ne-o imaginăm în
diferite ipostaze, făcând lucruri extraordinare, și trecând cu vederea altele la
fel de esențiale.
Care ești în ceruri – trasând de la-nceput distanța dintre zei și muritori. Probabil
că acolo vom merge și noi, însă cine poate fi sigur? Am înțeles că l-ai trimis
pe Iisus ca să ne explice multe și mărunte. Dar cum lui nu-i plăcea să scrie,
iar oamenii rețin numai ce vor, concluzia nu poate fi decât nesatisfăcătoare. Pune-te
în locul meu și zi-mi că n-ai să șovăi în fața întrebării de un trilion de
euro. Iar aici e mai mult de-atât.
Sfințească-se numele Tău – întrucât tu ești cel puternic și milostiv, gelos și
răbdător, aprig și tandru deopotrivă. Nimeni nu-i ca tine. Prezența numelui tău
va risipi norii, păsărelele își vor intona cântecele, noi o să te aclamăm, însă
iadul continuă să se umple. Oricare ți-ar fi reputația, oricât de zadarnică ne
este credința în tine, dacă nu vrem să ni se trântească ușa-n nas, suntem nevoiți
să-ți catapultăm ovații. Prin urmare, numără-ne tu „isprăvile”, căci noi oricum
funcționăm conform predaniilor.
Vie împărăția Ta – tema principală a Evangheliilor. Unii pretind că-i în cer – detașată de zbuciumul lumii în
care trăim, alții că e pe pământ – chiar
în lăuntrul nostru (Luca 17, 21). Adevărul
e mereu la mijloc. Abia dacă intuim ceea ce „vrem”, dar cerem ca ea să se reveleze acum – fără pic de zăbavă. Nu mă mir că suntem așa cum suntem.
Facă-se voia Ta – de ce s-ar face voia altuia? Tu ai experiență, le
cunoști pe toate, știi ce-o să se-ntâmple. Doar că nu ne anunți din timp, și
tre’ să recurgem la tactica de apărare: Dacă nu ne-ai avertizat,
ești dușman. Poate că de aia ne tot zici să-i iubim pe potrivnicii noștri.
Precum în cer, așa și pe
pământ – se întărește ideea că sus înseamnă exactitate, iar jos,
eroare. Cu alte cuvinte, să vă așteptați oricând la moartea cailor din dorința
câinilor. Da’ s-avem pardon! E decizia Lui.
Pâinea noastră cea spre
ființă dă-ne-o astăzi – că o cumpărăm de la alimentară,
c-o primim din potir este cea de toate zilele, cea pentru subzistență, cea
necesară, adică o dependență cu neputință de înlăturat. Fie că o dregem cu vin
sau cu agheasmă, pân’ la urmă tot o mierlim. Încă nu avem
siguranța vieții de apoi. Să trăncănească sacerdoții cât vor: trupul se
descompune, țărâna se împute, întunericul câștigă teren.
Și ne iartă datoriile
noastre, precum și noi i-am iertat pe
datornicii noștri – iar dacă n-am reușit, putem să apelăm la timpul
prezent sau viitor. Ochiul lui Dumnezeu penetrează inimile. Cât despre datorii,
greșeli sau păcate, e din ce în ce mai greu. O s-ajungem să nu ne mai bășim de
teamă c-o să ne smintim aproapele.
Și nu ne duce pe noi în
ispită, ci ne izbăvește de cel rău – verbul grecesc din care provine cuvântul rău, tradus la noi și prin viclean, stă pentru a munci încontinuu
sau intens (cu energie, cu zel), a îndeplini o activitate extenuantă, a acționa
cu dificultate, a trudi. Deducția: Răutatea este utilă și există un temei
pentru asta.
Și cum să nu existe, când a Ta este
împărăția și puterea și slava...?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu