Jurnal de idei (theo)logice 2006-2009

42.

Tatăl nostru – pe care nu l-am văzut și despre care am auzit că are un Fiu și-un Duh Sfânt (duh care, deși purcede din El, nu-i tot fiu). Cel ce i-a creat pe Adam și Eva, însă n-a avut soție – adio, familie tradițională! Deci un tată, un fiu și un duh au dat naștere unui bărbat, iar din bărbat, unei femei. Providența pe care ar trebui s-o cunoaștem, dar (regretabil proces mintal) ne-o imaginăm în diferite ipostaze, făcând lucruri extraordinare și trecând cu vederea altele la fel de esențiale.

 

Care ești în ceruri – trasând de la-nceput distanța dintre zei și muritori. Probabil că acolo vom merge și noi. Cine poate fi sigur? Am înțeles că l-ai trimis pe Iisus ca să ne explice multe și mărunte. Dar cum lui nu-i plăcea să scrie, iar oamenii rețin numai ce vor, concluzia nu poate fi decât nesatisfăcătoare. Pune-te în locul meu și zi-mi că n-ai să șovăi în fața întrebării de un trilion de euro. Iar aici e mai mult de-atât.

 

Sfințească-se numele Tău – întrucât tu ești cel puternic și milostiv, gelos și răbdător, aprig și tandru deopotrivă. Nimeni nu-i ca tine. Prezența numelui tău va risipi norii, păsărelele își vor intona trilurile, noi o să te aclamăm, însă iadul continuă să se umple. Oricare ți-ar fi reputația, oricât de zadarnică ne este credința, dacă nu vrem să ni se trântească ușa-n nas, suntem nevoiți să-ți catapultăm ovații... Numără-ne „isprăvile”, căci oricum funcționăm conform predaniilor.

 

Vie împărăția Ta – tema principală a Evangheliilor. Unii pretind că-i în cer – detașată de zbuciumul lumii în care trăim, alții că e pe pământ – chiar în lăuntrul nostru (Luca 17, 21). Adevărul e mereu la mijloc. Abia dacă intuim ceea ce „vrem”, dar cerem ca ea să se reveleze acum – fără pic de zăbavă. Nu mă mir că suntem așa cum suntem.

 

Facă-se voia Ta – de ce s-ar face voia altuia? Tu ai experiență, le cunoști pe toate, știi ce-o să se-ntâmple. Doar că nu ne anunți din timp, și tre’ să recurgem la tactica de apărare: Dacă nu ne-ai avertizat, ești dușman. Poate că de aia ne tot zici să-i iubim pe potrivnicii noștri.

 

Precum în cer, așa și pe pământ – se întărește ideea că sus înseamnă exactitate, iar jos, eroare. Cu alte cuvinte, să vă așteptați oricând la moartea cailor din dorința câinilor. Da’ s-avem pardon! E decizia Lui.

 

Pâinea noastră cea spre ființă dă-ne-o astăzi – că o cumpărăm de la alimentară, c-o primim din potir, este cea de toate zilele, ...pentru subzistență, ...necesară, adică o dependență cu neputință de înlăturat. Fie că o dregem cu vin sau cu agheasmă, pân’ la urmă o mierlim. Nu avem certitudinea vieții de apoi. Să trăncănească sacerdoții cât vor: trupul se descompune, țărâna se împute, întunericul câștigă teren.

 

Și ne iartă datoriile noastre, precum și noi i-am iertat pe datornicii noștri – iar dacă n-am reușit, putem să apelăm la timpul prezent sau viitor. Ochiul lui Dumnezeu penetrează inimile. Cât despre datorii, greșeli sau păcate, e din ce în ce mai greu. O s-ajungem să nu ne mai pârțâim de teamă c-o să ne smintim aproapele.

 

Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău – verbul grecesc din care provine cuvântul rău, tradus la noi și prin viclean, stă pentru a munci încontinuu sau intens (cu energie, cu zel), a îndeplini o activitate extenuantă, a acționa cu dificultate, a trudi. Deducția: Răutatea este utilă și există un temei pentru asta.

 

Și cum să nu existe, când a Ta este împărăția și puterea și slava...?