Adevăr, adevăr vă spun:
Cel ce nu intră pe ușă în staulul oilor,
ci sare pe oareunde, acela este fur și tâlhar. Sau prost sau
rău sau curvar, cum e părintele I., hirotonit pe vremea lui Împușcatu’, om fără alt ideal decât acela de-a servi Partidul și de-aș
mări venitul lunar. Cică prin ’90 l-au văzut niște seminariști când a sărit
din balconul amantei. Aia căsătorită, tocmai ce-i sunase soțul la ușă, întors
din delegație, obosit, transpirat, cu cămașa îngălbenită la guler, așteptând
să-i deschidă, s-o sărute și apoi să dea drumul la apă în cadă. Noroc că stătea
la etajul unu. Cine știe de unde aș fi aflat de acest episod hilar: din ziare?
de la radio? de la televizor?
Parcă văd: „Un preot din Eparhia Aradului ce întreținea relații... cu bună
știință, a fost prins în fapt... Trupul neînsuflețit va fi îngropat vineri la
Cimitirul Pomenirea. Purtătorul de cuvânt al Episcopiei a afirmat că nimeni n-a
știut de abaterile comportamentale ale răposatului. Suntem profund afectați de
cele întâmplate. Dumnezeu să-l ierte!”
Dar cel ce intră pe ușă
este păstorul oilor. Doar că unii prelați au
nevoie de covor roșu, de coriști și de trâmbițe când ies din merțan, de valeți,
de un șofer, un bucătar personal, un consilier pe probleme de imagine, de o
maică cu care să mai stea la povești (în cazul în care nu-i gay), de liniște, de
supuși, de cultul personalității, de șpăgi, de rugăciunile noastre și de multe conflicte
de interese, pe motiv că li se cuvine. Căci scrisu este: Capra se bășește, iar
oaia pătimește.
Acestuia portarul îi
deschide, și
oile ascultă de glasul lui, și el își
cheamă oile pe nume și le scoate afară. Adică la raport, că numai pe unșii lui îi cunoaște așa de bine,
restul să stea la coadă, să-și primească pensia și coliva. Judecând după
nivelul lor de cultură, probabil că ăștia n-o să prindă nici raiul, nici iadul.
Ei vor fi resuscitați pentru Pădurea Fermecată, unde o să se plimbe, braț la
braț, cu Veronica și Motanul Dănilă.
Și când pe toate ale lui le
scoate afară, el
merge înaintea lor, și oile îl
urmează, fiindcă-i cunosc glasul.
Ăștia nu le știu nici pe alea opt de strană sau de altar, pridvor sau curtea
bisericii, darămite pe cel al Domnului sau pe cel al Naturii, iar gloata de
închinători la scenarii proiectate de minte îi adulmecă precum fanele lui
Michael Jackson, pe idolul lor: „O, de i-aș putea pupa mănușa cu diamante și
banderola cu sclipici!”, și regretă că n-au ajuns să-i pipăie odăjdiile plasticate
și să primească o palmă pe creștet.
Dar pe un străin ele nu-l
urmează, ci
fug de el, fiindcă ele nu cunosc
glasul străinilor. Însă pe cel al cacealmiștilor spirituali, cu siguranță. Minciuna
cea mai credibilă e cea cu un sâmbure de adevăr, la dimensiune, ca cel de
muștar, ce se înalță an de an spre cerurile poluate cu flatulențe și vapori din
lacrimi de crocodil. Asta dacă ți-ai plătit cotizația, n-ai lipsit mai mult de
două duminici la rând de la sfânta liturghie (ca să nu fii, după caz, caterisit
sau afurisit, Canonul 80, Sinodul VI Ecumenic), ai tăiat bradul, ți-ai belit
mielul, ai aprins lumânări atât la vii, cât și la morți, ai dat un kil de
făină, cinci de ulei, trei sticle de vin și o sută de lei pentru pomelnice; după
care te retragi în chilia ta, aprinzi candela, asculți Trinitasul și freci
menta, cu gândul la o lume fictivă.
Această pildă le-a spus-o
Iisus, dar
ei n-au înțeles ce însemnau cele ce le grăia. Păi cum să priceapă când burțile
li se revarsă – cascade de miserupism – peste cei îngenunchiați sub amvon, când
nu cred o iotă din romanul cel mai vandabil al Bisericii, când n-au trecut prin
școala bunelor maniere și n-au auzit de cuvântul performanță, când conștiința biblică și etica creștină sunt povești
cu zâne virgine și pitici dotați, iar ei o ard prin predici cu îngeri, despătimiri,
lumini necreate și constituția teandrică a noului Adam?
A zis deci iarăși Iisus: Adevăr, adevăr vă spun: Eu sunt ușa oilor. Și de-ai fi zece uși sau staulul în persoană,
degeaba. Satelitul din cap și batiscaful din inimă ne trimit mereu date
eronate. Tre’ să ne ierți.
Toți câți au venit mai
înainte de Mine sunt furi și tâlhari, iar oile nu i-au ascultat. Aici țin să te contrazic: Ba încă cum?
de li s-au prosternat la picioare, le-au făcut manichiura, le-au ars tămâie, le-au
respectat capriciile, i-au proclamat dumnezei... Hai, c-ai mai citit și tu la
viața ta, nu-i nevoie să-ți amintesc unde, când și cine. Sau poate că te referi
la viitor când vorbești la trecut.
Eu sunt ușa. De va intra cineva
prin Mine, se va mântui; și va intra și va ieși și pășune va afla.
Că de pășune avem nevoie... Să terminăm o dată pentru totdeauna cu betoanele și
asfalturile! Să abandonăm rafinăriile și turnătoriile! Mergem, cu mic, cu mare,
la Uzina Verde. Pretenția directorului e să nu călcăm pe gladiole și să mâncăm doar
la cantina, cu autorizație, a arhanghelului Mihail.
Furul nu vine decât să fure
și să înjunghie și să piardă. Eu am venit ca viață să aibă, și
din belșug s-o aibă. E drept că rareori hoțul are alte planuri, însă la fel
de drept e că, după ce-și face apariția, soluția rămasă e care pe care. Și-i destul de dificil să învingi de fiecare dată. Așa
că împiedică-l să ajungă la destinație. Dau o bere când ne vedem. Dacă o să ne
mai...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu