Ajuns acasă, după o ciorbă de fasole servită la botul calului, în unul dintre
celebrele fast-fooduri ale Aradului, strada Mihai Eminescu, lângă librăria
Corina, asezonată cu niște ardei atât de iuți, încât aș fi putut să trec prin
peretele despărțitor al celor două localuri, fără să simt nimic, și să
șterpelesc Cuvintele către singuratici
ale lui Isaac Sirul, apărute la editura Deisis, pentru că rămăsesem fără bani,
130 de euro chiria, plus cheltuielile de bloc și spezele proprii, dincolo de
alte amănunte irelevante, m-am descălțat și m-am pus să mă rog.
Caraghioslâcul academic de la facultă îmi perturbase metafizicul, aprinzându-mi candela improvizată dintr-o bombonieră
găsită, când m-am mutat aici, în debara, un suport de alamă primit de la o fată
întoarsă recent dintr-un pelerinaj în Ucraina, un șnur de bumbac și indispensabilul
ulei rafinat de floarea-soarelui cu care-mi pătasem hanoracul și podul palmei, și-un
deget pe brichetă, o scânteie, iar capătul fitilului e în flăcări, luminând
masă rotundă și pătura rectangulară de iconițe colecționate, ca pozele cu
mașini și motociclete din gumele Turbo de pe vremuri, în funcție de calitatea
imaginii și valoarea lor sentimentală, mai întâi pomenindu-i pe cei din icoane,
fi’ndcă Jupânul trebuie înduplecat, ca doleanțele să răzbată
pân’ la El, cu numele celor sanctificați, un fel de pile la
Șefu’, hai că-l știm noi pe ăsta, e băiat gigea, cu capul uns
și spălat pe față, ne telefonează de două ori, exact ca la slujba Litiei.
Doar că azi am vrut să execut o manevră inedită (chiar dacă curiozitate nu figurează în panoplia
epitetelor divine, pe care, prin analogie, le-am avea și noi), deoarece nimeni
nu se mai sinchisește de artiști, de nebuni, de oamenii de știință..., drept
care m-am rugat pentru ei, în pofida exighenției pravoslavnice, ce nu se mai
preocupă de alde Platon, Picasso, Émile Zola, Albert Einstein ș.a. (indivizi
suspecți, care au făcut incursiuni în locuri, timpuri și spații pe care creștinii de suprafață nu le cunosc), eu
însă i-am luat în ordine alfabetică, de la Aristotel până la L. L. Zamenhof: „Mântuiește-i!
Miluiește-i! Luminează-i, Doamne!”
Măcar am făcut ceva, și sper c-o să-i bifeze vreun heruvim în Regatul Mirific,
dacă la proscomidie îs complet neglijați de popi: „Păi nu-s botezați în numele
Sfintei Treimi, cum dracu să...” nu-i repudiem și să nu-i azvârlim în groapa
comună a nepăsării canonice?... printr-un scărpinat în ceafă și o ușoară crispare
ascunse în spatele epitrahilului cu ghinde și ciorchini verzi-argintii.
Firește, cu aprobarea duhovnicului extaziat de Între Freud și Hristos-ul lui Baștovoi și de Lucrătorii viei lui Beleneș, cu conștiința împăcată că și-a
respectat pravila, și-a băut agheasma, și-a luat anafura, Sfinte Dumnezeule...,
Slavă Ție..., Tatăl nostru..., Și acum... hrănindu-și certitudinile nocive: „Frate
dragă...”, că, de vreme ce el doar crede
(adică niciun dram de evidență, nicio realitate palpabilă), n-are cum să spună
(deși frontierele stupidității sunt deschise nonstop) am văzut, am simțit,
ȘTIU, căci, aidoma multor misionari ai ficțiunii, el are o chemare profetică și
nu-l poate dezamăgi pe Creatorul care i-a oferit, atunci când l-a creat, și
tehnica făuririi unui nou Creator: Bine ați venit în cercul neatârnatelor
fantezii, în braseria seraficelor compromisuri!
Așa că: „Fiule, ai permisiunea mea...”, oricât de aberant este scenariul, oricât
de tragice sunt ursitele celor perseverenți și evlavioși..., hipnotizându-și pe
urmă cugetul c-un film de Pavel Lungin, cu o suită de colinde lălăite à la
Hrușcă sau c-o amintire confortabilă, pe care o va proiecta într-un viitor (îndoielnic),
cu toate că marile hopuri ale vieții nu dispar cu astfel de leacuri, însă le
poți utiliza pe post de bandaj, de compresă cu gheață, sau, ca mine, pe post de
dopuri de urechi, întrucât scâncetele sugarului din apartamentul de deasupra se
metamorfozează într-o ploaie de remușcări, ce vrea să-mi stingă candela, „Lasă
că-i arăt eu!...”, nebănuind că mămica lui se prostituează pe lei grei, cu binecuvântarea
soțului, amantului sau a proxenetului, în industria cărnii nu există
discriminări – toți suntem fiii și fiicele Lui, am aflat de la Tv Arad.
Dar să nu-L amestecăm în lucruri de genul, știți bine că dacă zgândăriți bășica,
reacția Lui va fi năprasnică..., iar în caz că vorbele mele nu prezintă interes
și vreți să trageți în pianist, rogu-vă, apreta-v-aș caftanele, călca-v-aș
cravatele..., împușcați-l afară, să nu găuriți și pianul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu