Vernisaje native

(5)

O iubeam pe Nicoleta – locuia deasupra

Înaltă și slabă – nu știu cum reușea să-mi umple reveriile

Am invitat-o la mine. Înjghebasem un bârlog

Din salteaua canapelei

Ne-am culcușit acolo – progenituri ale unui Zeu nedrept

Ea religia mea eu preotul ei – condamnați la eternitatea

Prăfoasă a unei catacombe de câlți

I-am pus mâna pe fund. Nu mi-a îndepărtat-o

P-ormă a apărut soră-mea: Ce faceți voi aici?

Iar grundul tabloului s-a crăpat ruinându-ne extazul mistic

Am mers pe balcon

Doi bărbați cu veste bleumarin plimbau o flacără de jur

Împrejurul flanșelor unui branșament de gaz

Tatăl lui Căpălău a strigat la ei

─ Domnu’ așa se verifică

Goi pușcă puradeii boceau după...

─ Pufarine? Las’ că vă dau eu!

Alergând desculți prin pietriș

Echipajul poliției tăbărâse la o adresă greșită

Ninjalăi cu pălării negre își scot săbiile și amenință

Că se taie dac-o să dea buzna și mascații

Ceangăii din comuna Bălcescu morți de beți pe terasa

Berăriei

─ AI BieM! hlizindu-se... ciocnindu-și halbele...

Și Ionuț bubuindu-și injectorul... țipând și el

Fi’ndcă-i sărise cuiul în palmă

Pe tușele clare de azur aidoma unor confetti

Parașutiștii se antrenau pentr-o invazie abstractă

Cu deficit de neuroni și c-un nivel crescut de adrenalină

Cădeau îndărătul obeliscurilor dospite din beton armat

Și sudoare pe ale căror acoperișuri încă tronau antenele

Rusești și navetele de Mărgineni.

(Foto © flickr.com, jen.ben.)