Un volum cu perspective largi, minate sistematic
cu un biografism genuin, ce maximizează prin sinceritate și naturalețe textura
plăpândă a versurilor. Tânărul scriitor (pasionat și de pictură) nu-și
estompează câtuși de puțin limitele artistice, delectând prin imagini
metaforice ce încântă ochiul și inima iubitorilor de poezie:
„ca un set de creioane pentru copii/fericirea/are
puține nuanțe” (p. 9);
„stăm împreună/doar ca să-mi hrănesc imaginația”
(p. 12);
„a picat internetul – /copiii urlă bezmetic ca
haitele de lupi”,
„...noaptea golește străzile/și felinarele reîncep
să bârfească” (p. 17);
„oamenii la geamuri/discută cu porumbeii/de parcă
sunt rudele care i-au părăsit”,
„geamul – deschis/în locul certurilor ascult
vântul” (p. 23);
„nu mi-am mai văzut familia și prietenii/cu toate
că/ne întâlnim zilnic” (p. 27) ș.a.m.d.
Cartea este străbătută (atât cât să nu deturneze
filonul narativ de la scopul său primordial: profilaxia spirituală: „bolnavii mor/deconectați de la aparate/eu
de la cuvinte” – p. 42) de un laitmotiv pe care doar cei introvertiți îl pot
experia cu adevărat.
nu mă simt vinovat
nu mă simt vinovat că iubesc necunoscutul
în locul celor cunoscuți
că nu vorbesc cu nimeni
și nu mă simt singur
anesteziile din spitale sunt tot ce simt
piesele ascultate sunt tot ce
mai văd
nu mă simt vinovat că iubesc o poezie despre o
fată
mai mult decât pe fată
că nu cred în superioritate
nici pe pământ
nici în ceruri
nu mă simt vinovat că nu răspund la telefon cu
zilele
dumnezeul multora
a creat o poezie
el crede că a creat pământul
dumnezeul meu nu a creat nimic (p. 47)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu