În Bucureştiul
nouăzecilor de zile petrecute
odată ca
niciodată cu tine
ţin minte că am
intrat să vedem un film la a treia alegere
neavând altceva
mai bun de făcut
Cinematograful
era aproape vremea începea să se strice
iar tu mai aveai
câţiva bani rămaşi din ultimul salariu
mereu ultimul
Un mic hol o camera
răcoroasă şi femeia bondoacă
în halat albastru
dindărătul unui perete de sticlă
cu şase găuri
rotunde la nivelul pieptului tău blindat
de-o geacă de
vinilin cu fermoar de metal
şi perdeaua
vişinie sau neagră
ca oricare dveră
de stofă scumpă ce întuneca
la acea oră privirile
participanţilor la programul vesperal
din spatele unei
catapetesme kitschoase
anunţând că Elvis
a părăsit clădirea
trasă de angajată
după ce ne-a-nmânat peticele de hârtie
de ziar cu urme
de tuş pe care un bărbat obosit urma
să ni le rupă la
un capăt când dădeam să intrăm
în sala de cinema
Aveai mereu suma
fixă la tine şi probabil de aceea
n-aveau de ce să
comenteze şi nu ne-au spus nimic
M-ai luat după
gât şi-n clarobscurul pepinierei de staluri
am căutat
împreună păşind pe marginea înclinată a sălii
două locuri
libere de unde să putem vedea pelicula
cinematografică
producţie chinezească ca multe alte
lucruri din acea
perioadă postdecembristă
În liniştea de
mormânt a celor ce priveau fascinaţi
de mişcările înflăcărate
ale personajelor cu ochi de orez
deznodământul fiecărei trosniri de oase și povestea
de
iubire ce părea să se-nfiripe între un el imberb
cu păr
lung şi o ea cu cal alb
tu ai început
să-mi şopteşti monofonic cuvinte cheie
dintre cele ce
erau redate-n distihuri
în josul pânzei
albe din faţa noastră acoperită acum
de doi cai albi înşeuaţi
cinci luptători pentru supremaţie
şi tot atâtea
săbii şi suliţe fluturânde cu ciucuri roşii
la vârfuri
O voce spectrală
din spatele tău ţi-a spus să nu mai
vorbeşti. Tu
te-ai scuzat şi m-ai luat drept martor
şi cauză ale
acţiunilor tale şi ai continuat să-mi traduci
spusele
actorilor-războinici ce se apropiau ca-ntr-o horă
în paşii atent
calculaţi ai animalelor pe care le imitau
pentru că mereu
ne vom compara cu ele
prinzându-se de
umeri şi luându-se la trântă
ca să-şi dovedească
forţa şi-ndemânarea
Stăteam într-o
caşetă de praf şi lumină
vrăjiţi de
frecvenţa de proiecţie fotochimică a imaginilor
redate pe
giulgiul alb de bumbac întins pe perete
Din când în când
învelişul protector al capsulei
se crăpa uşor din
cauza vocilor spectrale
ce nu-nţelegeau
simbioza noastră
dar tu îl lipeai
la loc prin căldura maternă
a şoaptelor tale
Lucrurile însă nu
puteau să rămână aşa
mereu se schimbă
şi prin urmare
după ce i-a ucis pe toţi candidaţii
la putere şi şi-a
văzut iubita sfâşiată de laba cu gheare
de oţel a
tigrului
eroul cu
pletele-n vânt a hotărât să-şi ia viaţa
pierind de tot
din memoria noastră retiniană
Zdrobit de
conştiinţa propriei superiorităţi absolute
şi încă aflat sub
efectul martirologic al maestrului
cu sprâncene
stufoase
a considerat că
şi-a atins ţelul nu şi-a găsit năşelul
şi că nu mai are
pentru ce să trăiască
Sabia şi-a făcut
loc în inimă şi odată cu ea şi sângele
celor ucişi
murdărindu-i în ciudă cămaşa de in
Toţi cei din
încăperea ce începea să se lumineze
au dezaprobat
vocalic gestul necugetat al flăcăului
înfăţişat de
cadrul final cu rictusul pe buze
Ai strigat şi tu
deodată cu ei: Ooo!... ce porcărie
şi apoi ne-am
ridicat de plecare inspirând nostalgic
mirosul pereţilor
lambrisaţi pe jumătate
şi cel al
scaunelor tapisate
cu plăcuţe
alburii pe cotorul spătarelor
Afară nici urmă
de soare. Doar lămpile aprinse
ale taxiurilor păreau
să înmoaie frigul ce pusese
stăpânire pe
străzile bucureştene
M-ai luat de mână
şi m-ai tras lângă tine
lăsându-i pe cei ieşiţi
din antecamera sălii de cinema
să o ia înaintea
noastră
și în acelaşi
sunet monofonic mi-ai şoptit la ureche:
„Haide să-l mai
vedem încă o dată”
