miercuri, 19 martie 2014

Prin vecini în balcoane


pe sârme întinse dintr-un capăt în altul se leagănă
bulendre parfumate. le-au scos de dimineaţă
e soare. aveau de ce

bluze pantaloni prosoape și lenjerii  
stau agățate-n cârlige
blocul şi oferta. etajul şi calitatea

o salopetă cauciucată se clatină
ca o pieliţă peste balustradă
tricoul roşu s-a încolăcit şi pare a fi un cap
congestionat lipsit de gât
sunt ale lui. el e la serviciu

se deschide geamul de la bucătărie
nevastă-sa se apleacă şi flutură faţa de masă
cad firmituri pufoase... ninsoarea mieilor...
ei să mănânce

sânii albi orfani de sutien se-nclină cu familiaritate
printr-un maieu de-aceeaşi culoare
proaspătă şi devreme acasă

o întreb dacă-mi împrumută aspiratorul
al meu s-a defectat blah blah blah

cobor pe scări. am uitat să-i iau ceva de mărţişor
dar mă mulțumesc cu gândul că bărbatul ei
îmi e dator cu cinci bețe


luni, 17 martie 2014

P. R.


                                          ...la poştă
un pseudonim
alt nume   domiciliul
înmânez  
e recomandată?
   care-i diferenţa?
ceva cu recipisă   returnare   &  cost
adițional
   atunci să fie simplă
      e o zi frumoasă   
   îţi dau banii   tu iei plicul  

primeşte şi mă-ntreabă dacă am mai
trimis  
da   când am fost mic   una lui moş crăciun
   iar apoi s-a inventat internetul
   de ce?
finc-ai scris mai întâi adresa
pormă destinatarul
   ca să-i fie mai ușor   p o ş t a ş u l u i
   e-o problemă?
uite ronii!    m-a privit...
n-a avut să-mi dea rest  

am ieşit   i-am schimbat   am revenit  
mi-a spus că a subliniat numele  
era sigură că celălalt o. p. e din acelaşi
aluat
şi n-o să vadă pădurea din cauza
copacilor
am plecat.   nu face nimic

în cel târziu trei zile o s-ajungă la tine
   du-te să vezi!
dacă nu-i dau de capăt zi-le să verifice
cu doi centimetri mai jos.    e subliniat
   însă   l e n t         să nu-şi rupă gâtul  
& să nu uiţi să mă suni!


(2) [Adesea mă gândesc la moarte...]


...ca la un stilou ce-și scrie singur declarația de avere:

 

urmele grăsoase ale triadei digitale care l-au ținut

căldura transmisă învățarea literelor a încheierii frazelor

propozițiilor   precum și alcătuirea lor dibace

ascunderii anumitor lucruri pe care scriitorul

nu le voia expuse ca la obor   sau dimpotrivă

expunerii ostentative a celor mult prea banale

pentru înc-o apariție pe foaia încărcată cu palavre

minuțios alese în viteză

răbdarea și atenția de vultur dinaintea încordării

ciocului cu cerneală peste balta cu pești

analizată în timpul survolării asupră-i

calmul din zi delirul nopții pauza de seară

sau cea din vremea tribulațiilor ce-i iroseau forțele literare

în niscaiva activități de întreținere a corpului ce avea

trebuință de hrană pentru a nu fi nevoit să-și bată singur

cuie în capacul care-l va umbri oricum

când alți meseriași îl vor purta...

gigantic stilou în stofă... pe umeri frânți de bătrânețe

și sloiuri de tristețe în loc de deștele ce au cuprins

atât rămășița pământească a posesorului

cât și a obiectului cu care a desenat pe o bucățică

de hârtie destinată unui ziar local

câteva linii verticale apoi ușor înclinate

iar la final un punct

 

După terminarea declarației stiloul va rămâne

descoperit

Gura i se va usca va înțepeni nu va mai putea scrie

și va fi înlocuit cu un pix


marți, 11 martie 2014

În gară la un şpriţ privesc trenurile


În gară la un şpriţ privesc trenurile
Se duc se-ntorc
Fac opturi pe linii ce-şi întredeschid căile de sosire
şi de plecare
Oamenii le calcă îşi agaţă bagajele grele
în ciupercile şinelor peste care au păşit cu atenţie
alunecă uneori
înjură de dumnezei
se-ndrumă aşteaptă şi ei  
şi p-ormă se suie-n aceleaşi compartimente soioase
în care s-au suit cândva şi părinţii părinţilor lor

Câte-un cheferist cu obraji vineţi proaspăt rași
iese din când în când şi se proţăpeşte pe marginea
peronului privind aiurea
Revine după scurt timp deschide uşa şi dispare 
Şpriţul e amar şi sec
Lumea-i la fel

Donşoara de la bar cu şorţ alb pătat la capete
se uită lung la mine ca vinul roz la apa de sifon
Dar ce-am făcut? mă-ntreb
şi rotesc privirea

Paharul e abisul ce mă-mbie să-l strâng în palmă
Amicul de pahar din colţul tapisat al localului aţipise
şi nu putea să depună mărturie că barmaniţa
nu mă avea la inimă 

Își mișcă fruntea şi mâna de pe masă
când trenul urlă  
Paharul plonjă în gol şi se sparse în zeci de cioburi
reduse la tăcere de zgomotul locomotivei nemţeşti
Fabricată la Arad
Suspensii înalte şi roşii

Neagră la faţă neslăbindu-mă din priviri
mâncată de vărsat şi de ne’mpliniri
...asemenea unui manechin de vitrină
bun de pus la intrare
Cu ce-s eu de vină?

Din gura amicului meu
căscată
ieşi o adiere de iască prăjită în spirt albastru
de Mona
Exact ca ochii individului
închişi acum

Nu pot să nu mă-ngrijorez ştiind că a luat pe datorie
O să-l mai prindă pensia?
Poştaşul nu sună de două ori. Se-ncurcă cu soţiile
altora dar nu sună
El o ştie
Stă singur în colţul lui cu bărbia-n piept
Adormise şi n-o vedea pe femeia ce mă ţintuia
cu privirea
Moartea în schimb n-are greţuri
Îţi bate şi-n ferestre
la o adică

Chiar de e soare afară el nu se reflectă-n pahar
Ce folos?
Muşteriii se adună la turtă
Comandă băuturi
Mă-ntreabă dacă e liberă
Răspund afirmativ
Se aşază-ntr-un triunghi de pahare pline
Ciocnesc şi dau pe gât

Peste cinci minute un val mi-i mătură pe toţi
şi mi-i suie în trenul de Curtici
Cale liberă!!!
Miros de motorină. Rost de bani
Cineva a fost învins
Nu pricepe
Eu stau şi trag de-un şpriţ privind vagoanele azurii
ca cerul de deasupra lor

Se pune să-şi numere banii
Ce-ar fi să mă ridic uşor
şi să mă fac pierdut
pe lângă ele?


miercuri, 5 martie 2014

Vis (la tinereţe)


Căci toate ce se văd şi par
Sunt un vis într-un vis doar
                                               E. A. Poe


Căci nu ştiu pe unde ai să scoţi cămaşa
Toate-s aşa cum le-a fost planul
Ce-ar fi să stingem lumina
Se zice că-ntăreşte bulanul
Văd că m-asculţi şi-mi place
Şi nu numai atât domnişoară
Par ochii mai grei ca nicicând
Sunt poate vorbe-ntr-o doară
Un minut ca s-aduc vinul
Vis-à-vis au stins-o şi ei
Într-un final intuit cu uşurinţă
Vis ce n-ar trebui privit cu rea-credinţă
Doar e un vis – ce naiba? – un vis doar


luni, 3 martie 2014

Să ardă


vezi-ţi de treabă femeie
apucă-te de călcat spală vasele hrăneşte copiii
orice
uit-o în văile mâniei de odinioară
ce vor fi una cu trecutul. se va ivi ne va înţepa ochii
ne vom sufoca
va declanşa valuri de chicoteli şi răspunsuri
la întrebări ce nu s-au pus şi nici n-o să se...
crede-mă ştiu ce zic
cenuşa se va răci clopotele o să bată
alimentarele vor deschide ca şi când ar fi fost închise
nonstop
exact ca-n intervalul în care ai venit să-mi aduci
ce te rugasem   
nu că n-aş fi putut... dar mi se zugrăvise
noul menaj înfiripat în casa ce a devenit
de nerecunoscut prin toată această pâclă
ce-o face accesibilă
până şi pentr-un nesilit de nimeni ce-ar sta
dincolo de fereastră şi ne-ar privi în tăcere
ceea ce îţi cer                   şi                    eu


duminică, 2 martie 2014

Spoială


Îl vedeai cum pipăie pereții căptușiți cu rocă albastră, cum îi atinge cu palma sa murdară, de la varul șmirgheluit ce plutise-n încăperea vizată de multă vreme, încă de când a stat în fața blocului și-a privit spre etajul la care urma să pregătească pasta ce-l va ajuta să astupe rosturile dintre plăci, dar și crăpăturile subțiri și nevinovate ce aveau să se ivească la-mbinarea feliilor de rigips cu model abstract de peisaje bidimensionale proprii muncitorilor în construcții, și cum se gândea că o să pătrundă în apartamentul femeii care-l plătise în avans, pentru că-l cunoscuse, înainte de-a muri, pe tac-su, și, nainte de-a se mărita, pe mă-sa, care ar fi fost mândră de fiul ei remunerat la negru, cu părul lui creț, înăsprit de praful și de pulberea de calciu, ca o ceață prin care-și trecea câte-o mână, ca să pară că s-ar implica în atmosfera de îmbălsămare a pereților ce-i vor luci în față, se gândea, și se va zări, neclar și plinuț, reflexia lor de după-amiază, timp de clipe neștirbite și autentic simțite pe propria piele, cum o să-l prindă ca-ntr-un năvod aruncat la mică distanță și tras, cu toată puterea, spre cel (cea?) care l-a zvârlit pentru a-l aduce cât mai aproape, lipindu-l, dacă se putea, de murii cleioși ai camerei pe care era obligat s-o renoveze, fără protecție manuală, cu mănușile cauciucate înfipte în buzunarul de la spate, atârnând ca o coadă blegită de măgar, cu două tricouri, lăsând impresia că transpiră în aerul dens și colburos că-l puteai amesteca cu creionul de tâmplărie pe care-l foloseau mulți lucrători, deși nu erau tâmplari, ci simpli și onești traficanți de faianță și gresie, alteori și de scule folosite ca să-și facă treaba, achiziționate pe sub mână sau găsite pe podelele altor locuri de muncă, ascunse sub câte-un sac golit de ciment,
Și cum nu se cădea să refuze o așa de bună ofertă, ce la-nceput le dădea bătăi grăbite de inimă și dureri scurte de stomac, le-au luat, nemaistând pe gânduri, ca și când ar fi răpit un copil de bani gata pe care l-ar fi pus imediat să producă, și nu ar mai fi așteptat banii de răscumpărare,
Și cum se așeza cu obrazul lângă foița de tavan fals ce avea să fie montat, piesă cu piesă, deasupra corpului său de agent de iluzii, cum o măsura din privirile-i uscate de-o nerăbdare animalică, cuprinzând-o cu brațele sale păroase și albite, cum o ridica, ținând-o bine, o mai ridică puțin, cât să-i treacă de umeri și să nu-i scape din aria sa vizuală, înc-un pic, ca s-o înalțe spre nasul la care nici că-i va ajunge cineva, după ce-o să le-mbine pe toate, oricât s-ar strădui să descopere oarecări analogii dintre o mână blindată cu o bormașină ce turuie și perforează un perete, a cărui replică, la persistența omului, e o tuse seacă de resturi cărămizii cu dâre de vechi tencuieli nereușite și câteva firicele de ulei, folosit la îndepărtarea umezelii murale, care și-a ținut promisiunea până-n momentul în care s-a desfășurat, trepidant, între un burghiu ș-un perete,
obiecte ce nu țineau de existența lui, ci de persoanele care le construiseră, câștigând ceva bani din vânzarea lor, și-o mână, îmbărbătată de-un ideal, ce mângâie un chip blând de femeie, care nu se lasă cu una, cu două sedusă și răpusă de amorul unui pierde-vară, fie el cu experiență evidentă în ceea ce face sau ar fi vrut să facă, se gândea, stând înaintea monolitului cu zece etaje separate de nouă bucăți lungi de beton împletit cu fier, reci ca stropii unei ploi de iarnă, cugetând la cum își va procura bucuria esențială pe care mulți dintre cei ce nu erau ca el o găseau la tot pasul, când tastau un număr de telefon și discutau în vederea unei eventuale întâlniri la cină, dintr-un viitor ce reușea să-l dezamăgească încă din prezent.
Scoase limba oțelită din carnea solidă a zidului, lăsă să i se apropie mâna de coapsa dreaptă, și oftă cu ecou – plin de praf și de nenoroc.