În Bucureştiul Nouăzecilor

de zile petrecute cu tine am intrat să vedem un film

Cinematograful era aproape iar tu mai aveai câțiva bani

rămași din ultima leafă   mereu ultima

 

Un hol îngust o camera răcoroasă și vânzătoarea bondoacă

în halat bleumarin dindărătul unui panou de sticlă cu șase

găuri la nivelul pieptului tău blindat (geacă de vinilin cu

fermoar de metal) ...și draperia opacă – exact ca dverele care

eclipsau la acea oră privirile participanților la programul

vesperal din spatele unei catapetesme kitschoase anunțând că

Elvis a părăsit clădirea – trasă de angajată după ce ne-a

înmânat biletele pe care un bărbat morocănos urma să ni le

rupă când intram

 

M-ai luat pe după gât și-n clarobscurul pepinierei de staluri

am căutat două locuri libere de unde să ne holbăm la unul

dintre blockbusterele chinezești postdecembriste

 

În calmul celor ce priveau fascinați de mișcările înflăcărate

ale personajelor cu ochi de orez

deznodământul fiecărei trosniri de oase și povestea de iubire

ce se-nfiripase între un imberb cu plete și o călăreață cheală

ai început să-mi șoptești cuvintele cheie redate-n distihuri

pe pânza acoperită de trei armăsari înșeuați cinci luptători

pentru supremație

și tot atâtea săbii și sulițe cu ciucuri la vârf

 

O voce spectrală ți-a spus să nu mai vorbești

tu te-ai scuzat și m-ai luat drept martor al acțiunilor tale

și ai continuat să-mi traduci replicile actorilor-războinici

ce se învârteau ca-ntr-o horă ...atent ...calculat

...prinzându-se de umeri și luându-se la trântă

ca să-și dovedească vitejia... iscusința...

 

Pluteam printr-o perdea de praf   vrăjiți de frecvența de

proiecție fotochimică a imaginilor redate pe giulgiul

de bumbac întins pe zidul din fața noastră

 

Lucrurile nu puteau să stagneze   mereu se schimbă

și după ce i-a ucis pe toți candidații la putere și și-a văzut

iubita sfâșiată de laba cu gheare de oțel a tigrului

eroul a hotărât să se sinucidă

 

Zdrobit de percepția propriei superiorități și încă sub

efectul martirologic al maestrului cu sprâncene stufoase

a considerat că și-a atins țelul nu și-a găsit nășelul

...că nu mai are pentru ce să trăiască

 

Sabia și-a făcut loc în plex   murdărindu-i cămașa

și toți cei din încăperea ce începea să se lumineze

au dezaprobat gestul flăcăului

 

Ai strigat odată cu ei: Ooo... ce porcărie! și ne-am ridicat

de plecare inspirând mirosul pereților lambrisați pe jumătate

și-al scaunelor tapisate

 

Afară nici urmă de soare. Doar lămpile aprinse ale taxiurilor

păreau să înmoaie frigul ce pusese stăpânire pe străzile

capitalei

 

M-ai luat de mână și m-ai tras lângă tine lăsându-i pe cei

ieșiți din antecamera sălii de cinema să o ia înainte

și cu același sunet monofonic mi-ai șoptit la ureche:

 

Hai să-l vedem încă o dată

 

5. Mioara la aniversară

La aniversara de 50 mioara le zice celor trei copii

Băieți trageți draperiile aranjați masa încuiați ușa

și puneți un cd cu j. p. sousa. Doar becul din baie

să ardă. Că mama v-aduce vouă pân’ nu vine aurel

votcă tonic ginger beer și coniac de martell

ori la bal ori cimitir prăvălite-ntr-un clondir

trei nopți albe de sictir pân’ nu ciocăne mirel

ca să schimbe acest sonet pe un monoton gazel

Că sunt belă îs sandibelă și i-am fost mereu fidelă

V-am născut acuma beți pruncuții mei

în cinstea lu’ mioara pân’ nu sună iar costel

A venit că-mi cure țeava cu trusa de mopsuri

și sticla de isărești. Feții mei feți... Acuma beți

mânca-v-ar mama

4. Mioara la cumpărături

Mioara împinge căruciorul spre rafturile

cu produse optative cască bine ochii

în vederea unei pieze bune și a unor

parúri de usturoi indicate pentru o melancolie

de fasole ce va să dreagă un jargon de porc

scăldat în untură. Întinde mâna spre dumele

de somon în țiplă dar tăvițele de polistiren

cu păstrăv lamé și sutele de ovule baciforme

ce-o privesc jinduind-o din borcănașele de sticlă

de culoarea păsatului i se par o alegere mai bună

pentru masa de duminică

când pentru a nu simți că-i suge la lingurică

se vor servi din supiera cu ciorbă de pui à la sec

și din platoul ca o mandală a sarmalelor

cu varză sacră din mijlocul mesei

se vor bate-n furculițe din pricina ultimei porții

de nasol de vită cu sos viclean și garnitură

de cartofi matur și apoi își vor linge

înfipte-n bolurile cu salată babeuf

degetele de maioneză. Își vor arunca unul altuia

ca pe-un frisbee feliile de cozonac de curaçao

urmate de caldele căni de orez cu șoapte

și scorțișoară

și de farfuriile cu clătite abătute de nutelă

ca pucurile din crose ce se lovesc de mantinelă

Vor da pe gât pahare cu lichior de rouă și vor sorbi

din cupele de cristal cu must de-amurguri

Căruciorul de cumpărături îl atinge-n viteză

pe un mușteriu cu stofă de fost proletar

care o trimite imediat în pana tezistă a lui

gustave courbet făcând-o anarhoconsumistă

destul cât s-o trezească din somnu-i de coșmar

și să țipe săriți că mă-omoară

3. Mioara se roagă

Genunchi palme tălpi în combinezon și batic

de fistic mioara se-nclină. În mătănii de lumină

se arcuiește-n odaie. Reverențe ale unui cap

păr în spic un fel de cometă grăbită pe care

corpul greoi o va urmări peste mări și țări

până ce se va opri deasupra unui lan de mohor

unde o sperietoare de ciori transpirată la subsuori

îi va face cu ochiul își va ridica pălăria 

spunându-i să fie atentă la ecranul tv

de pe perete încadrat șanjant de-un ștergar

țesut din moși-strămoși la capete cu busuioc

și frunze de dafin

din spatele căruia un râgâit hotărât de bormașină

se făcu auzit urmat de-un burghiu de 12

ce găuri fuzelajul camerei lăsând-o cu gura căscată

în timp ce-l privea cu ochi de nasture

prin gaura nisipoasă a sfredelirii

pe vecinul mitică ce-i spuse cu gura-ntr-acolo

că s-a gândit să-i tragă și ei un cablu

Înecăcioasă privelişte

Nea Stelică se stinge de bătrânețe

Consoarta îi ține lumânarea de parafină la piept

Plafonul se întunecă

 

Când au sosit nemții în sat el era cu vitele. Și a stat

acolo nopțile             ...s-a întors după o săptămână

 

Lingura de aluminiu uitată în farfurie acrise ciorba

Maică-sa își înțolise geamlâcul de la pridvor ca să n-o vadă

că plânge...

 

Cei de pe salvare au zis că-i cedase inima. Cică n-a ținut

cont de dietă

Alcoolul își spusese cuvântul. Doar că ei n-au văzut cum

își parcase mașina la bordură

nici n-au simțit aroma particulară a vinului de cramă ce

înmiresmase palierul

făcând ca bobocii din glastre să înflorească

 

La școală scriau și pe copertele caietelor. Se vede că regimul

de după război avea nevoie de oameni cu memorie bună

 

Cuvintele aveau altă greutate

 

„Emușika   ăștia-ți cer să le spui ce crezi dar regula obligatorie

e să ai mare grijă ce scoți pe gură

pentru că nu cele ce intră ci alea care ies îl pot arunca pe om în

beciul Miliției”

 

Bărbați și femei vin și pleacă dându-i salutul sau sărutarea

de pe urmă   uitând să-și șteargă picioarele

...nevastă-sa jelind la căpătâi rugându-mă să n-aprind lumina

 

și thrillerul ce-mi amintește de ziua-n care a fost purtat pe

brațele dificile ale fiilor săi

Parastas

Fix în aceeași săptămână a apărut în curtea bisericii

și-a cerut iertare pentru întârziere ne-a servit cu colivă

a oferit fiecăruia un pahar de busuioacă și-apoi ne-a

invitat la masă

A stat cu noi până când ultimul comesean a zis bodaprosti

și p-ormă a plecat să se hodinească-n paradis

promițându-ne prin vocea guturală a paraclisierului c-o să

vie și peste trei luni

dacă nu-l vom uita pân-atunci

 

2. Mioara păpuşa de câlţi a bărbatului ei

Cu durere ea-și mușcă buzele boite de cu ziuă

și bâzdâcul dipetal dintre coapse

pe carele un grindel cu mustăți le paște

până leșină și-l strânge. Lipa-lipa paradito

mămico iubire păpușico

Urme de dinți pe cearșaf ce se lipesc

cu apatice trosnete furniruite 

de păienjenișul amintirilor în neștire

din gât ieșind roiuri sonore de laringospasme-n

vecini. Amândoi arahnide umane

Udă toată șiraguri de rouă îmbălsămată –

ca un trup rupt în două pe-o targă de morgă

lâng-un medic legist ajuns la orgasm

sorocind coaserea și descoaserea cărnii

în lunile cu flori-domnești pe la ferești

când și icoanele pironite-n murii de răsărit

suferă de igrasie și mucigai

iar câlții cărunți ai mioarei par petale uscate

de păpădie care-și pot lua zborul prin forța

unui singur strănut –

ea dulce se zbate și-ndură

I se putea întâmpla oricui

oriunde   oricând

 

În timp ce-și scotocea prin geantă un răspuns fulgerător

a trecut...   a depășit-o și-a abandonat-o

un urlet de motor

mii de cai putere într-o mănăstire dominicană

biserica goală   impunătoare

un defect de auz inevitabil cu vârsta

cel mult o încercare nereușită de abatere morală

un păcat pe care l-am fi trecut cu vederea

așa cum am învățat că se procedează

 

Aici obișnuiam să venim – un loc accesibil oricui

 

Încătușați   cu preconizări de logodnă   stăteam tolăniți

în iarba de-o coasă ce îmblânzea asperitățile solului

 

Vorbeam... ne făceam planuri...   angrenaje dispensabile

din alcătuirea unui spectacol de amatori ce se joacă mai

departe (și fără noi) cu casa închisă

 

Și când o asiguram c-o să fie bine   un aparteu rostit din

rutină   am observat că groapa se cască și ea se afundă

privind spre cer (gesturi mute de-mpăciuire) tot mai adânc

tot mai adânc

 

Am văzut prin propriii săi ochi bulgării de țărână ce i se

spărgeau în frunte și (contraplonjeu de sub glie) privirea ei

m-a urmărit până ce și zvonul unui posibil himeneu

a fost îngropat

 

Instinctiv am strâns pumnul vrând să o prind

dar pelicula se rupsese   o pierdusem

 

Acum narez pe același monolog   nostalgic după un imn

nupțial   în căutare de compozitor

 

Sărut crucea înfiptă-n pământ ca o seringă cu noradrenalină

într-o inimă inertă   deschid ochii și plec fredonând

Adio iubire   Pe curând

 

Cărtăresciană

hai vino iar la Cărtărești să vezi cât e de bine

o să-mi iasă aburi din piele la gândul c-ai să vii

vom fi împreună retrăind ca pe vremuri senzații

debordante de amor disperare și grevă

 

ambetat de selfinducții și de cauzalități inelar-pozitive

îmi înfășor pe mână un lujer crud de drácilă

sârmă ghimpată ce picură grăsime  

osânza paniculată a sfungatelor cu ardei și ceapă         

din mic-dejunurile de dincolo de nopțile

de folíi chermezice cu rom cole mirinde și șprițuri

galbene de Odobești

 

și strâng tare ca să nu ratez filmul

pân’ la os

și să nu te pierd în undele alizeelor

pre tine ubicuă femeie

ce ești:

epifiza primordială și cea de pe urmă a vieții mele

de câine

endosămânța dintru începutu’ începutului meu

amnioasa cu loji încapsulate a fructului de mac

din pântecul ce aștepta să mă elibereze

alantoida oceanică din sezonul cinegetic  

când îmi ridicam vela corabiei nervoase

tricotându-ți placenta

pentru a ajunge la cordonul ombilical prin care

îți trimiteam zambile și zarnacadele...

ca să te-nvălui cum numai Solomon în poligamia

și concubinajele sale legale s-a-nvăluit

...să-ți întorci inima spre mine

 

săturându-mă-n schimb cu fripturile punerilor-înainte

modelate din sapropélul vaselor limfatice

peste care aruncam în libații câte puțin din mustul

virtual al acizilor ribonucleici

bând și mâncând ca să mi se-nveselească sufletul

...n-am a-ți reproșa când va fi să te văd la lumină

 

așa a și fost

 

doar că m-am descompus – în osișoare de cuarț

și-n endotoxine arămii ce aminteau de cerul de cupru

și aur sub care obișnuiam să te visez

(atât de irelevant eram în comparație cu tine)

și n-am apucat să-ți spun: te iubesc

 

primăverile mi te imaginez purtând o rochie ecosez

cu bretele elegante amintind de moda anilor ’60

eu putrescent tu cu ascendenți în Mamaia Costinești

și Saturn

în păr cu ghirlande scarabeice melci și parameci

tu prima între stele eu veșnic anodin... taciturn...

 

vara sumar echipată te-arăți în șlapi nicicând murdari

mereu diverși

când meltenii în propria ușcheală se aciuează la ascuțișul

unui con de umbră și-ți cer prin fața lor să te reverși

tu tragi nepăsătoare condusă de-o buldog convoaie

de tonete cu-nghețată după tine

coapse bronzate sutien de nansúc și umeri goi

lăsându-ne cu buzele umflate atemporali cu totul

bilet pierdut la loterie ce vrea să-și facă mendrele

cu noi

 

iar toamna – sordida clipelor splendide – pe bănci

vopsite-n bej în parcul cu platani

vrând să-ți citesc brumari și lungi mușine

stihar al plantelor gălbui

lanceolate actinomorfe penat-compuse raceme

crăpușnici și pistrui

tu fornăi a plictis cerând nichite sfinte de care

nu s-ar fi atins doi bieți profani

 

„ce zici?!” pironindu-mă cu ochii ei cărămizii ca

două copeici azvârlite unui cerșetor

și o profundă supărare s-a abătut atunci peste orașul

promenadelor

înainte de-a intra în gloata de indivizi blănoși

ce umblau prin pasajul înzăpezit al mallului

asemeni duetelor de lupi ce prădaseră turma de țurcane

a ciobanului moldovan

cântându-i printre zdrențele macre de miei

O ce veste minunată și Trei păstorei

 

profundă supărare...

încât prinzându-ți rochia înfiptă-n caldarâm și smucind-o

ai pornit militărește la pas

lăsând în urmă trena de acostamente rigole rastele pentru

biciclete semne de circulație și stâlpii indicatori ai stațiilor

funerare de tramvai

 

viscolea în filigrane zincate iar tu sufereai de-o acută

epanódă a sentimentelor trăite retrăite...

dar asta-nainte de-a mușca din mulțimea de oieri

(cu mine la purtător) când stând într-o rână

serv al majestății tale

te-am întrebat în modul cel mai cărtăresc și c. popesc

cu putință

dacă vrei să vii... „bem ceva ascultăm muzică”

                            „vorbim prostii fumăm o țigară”

rămâi în furou aprindem o ceară despicăm firul în patru

îl răsucim în opt

și ne uităm prin crucile de omăt ale ferestrelor la lumea

de-afară   ...cum doarme

 

doar noi doi poezie ’sciană vegheați din bolta sălii de un

țimir aidoma unei anghile

stăm treji în serenitatea amurgului scutiți de amenințarea

stihiilor ce vor descinde în metropola noastră

 

stăm neclintiți – Cine clipește primul – și murmurăm

tandrețuri ce coboară direct în ventricule

acolo germinează dând naștere mai multor pelóte indigo

ce-și vor lua zborul către naltul firmamentului de plumb

unde se vor sparge străpunse de gândurile imaculate

revărsând râuri de jad ce vor mocheta solul cu opalescență

 

genele tale aplaudă de bucurie

fluxul de aer face să-mi lăcrimeze portofelul și să-ți șoptesc:

 

oricât de neagră sau albă este lumea

mereu eu te între culori găsesc

 

1. Mioara şi copiii

Își dă jos sutienul de cretă

și oglinda se-albește odată cu pieptul

de pui de pe folia de aluminiu boțit

dezvelind flori de clor așezat pe masa

cu picioare poroase de bazalt ceară și urme

de mazagran zahăr tos și lapte

un adevărat sprijin pentru o viață în serviciul

familiei altarul sacrificiilor zilnice acoperit

cu mușama și ziare de veșnică folosință

ce primesc alunecând pe grafica luminoasă

a unei zile de iarnă prin fereastra închisă

o pată ascuțit de frumoasă din soarele

de gheață de-afară ce-i ridică-n vânt șorțul ei

de bulion și unsoare

ca ea să-și întoarcă privirea înspre ușa rămasă

deschisă. Desene animate și urlete pe hol

Copiii își fac de cap în dormitor. O vai!...

Și-ncepe să predice-n pustiu

acoperindu-și panseluțele cu mâna stângă

amintindu-și de ciorba de năzăreală pe care

le-o va servi la masa de seară și-n care a uitat

să-nvârtă acrind-o cu sare de argint și amintiri

dintr-o lume fanată. Îi va trimite la culcare

Tom and Jerry Chip ’n’ Dale

înveliți c-o peliculă fotografică ca un șarpe

Gogoși de celuloid ale viitorilor fluturi

peste care va ninge la noapte cu fulgi mari

de bauxită