Nu-mi plac oamenii care gesticulează când vorbesc.
Parcă ar fi surdomuți sau ceva de genu’. Dac-ar fi ungur și ar încerca să converseze în graiul lui Creangă, aș pricepe. Or ăsta-i românaș
get-beget, bănățean de-al nostru, parașutat la ultima strigare, odată cu cehii
de la Sisteme & Panouri Solare și cu cei doi italieni, viitori studenți la
Medicină – Universitatea Goldiș, evident.
─ Hai că dau și eu de-o bere. Sun-o pe gagică! După
ce termină cu ragazzo, vine la mine.
O juma de oră... patru’ș’cinci de minute, că nici eu nu mi-s la prima tinerețe.
Da’ pe la unșpe, că beau un șpriț
cu băieții.
Și ce le mai arde unora de distracție după ce și-au
încasat diurna... plus că era inspector tehnic în agricultură, iar pentru alde ăștia
nu există tratament... învățați toată viața cu strugurii-n teasc și cucuruzul în
lapte... unde mai pui șpăgile, chiolhanurile, sacoșele cu brânză de casă și ouă
de țară depuse pe ceafă, pe gât și în jurul curelei ascunse sub ditamai
burdihanul ce deborda în așa hal, că n-ar fi fost în stare să-și lege șireturile,
dacă trebuia să se-aplece. Fără-ndoială că avea portofelul ticsit cu bancnote
de-o sută, și că-l ținea în buzunarul din față, ca să pară c-o are mai groasă. Însă
cine putea să-l vadă.
─ Îți ajung treizeci? punându-mi banii pe tejghea.
’Caz că ma’ e nevoie, vorbim după, rotindu-și mâna din încheietură, suficient cât
să dea peste vaza cu crizanteme și să verse apa pe fișele de cazare.
─ Domnule Bâcleșanu, o știți pe aia cu „Mai joacă și table!”?
─ Habar n-am.
─ Cică sătul să-l tot școlească pe Bulă în ale
femeilor, tac-su a decis să-l ia cu el la bagaboante. Doar că nu putea să-i zică
„Uite, eu și cu tine o să mergem la curve”, ci-i zicea că se duc „să joace șah”.
Azi așa, mâine așa, panaramele piperate, babacul fu obligat să stea pe tușă pân’ la salar. Numai că pe ăla micu’ îl chinuiau sandalele: „Tati! Tati! Când merem la
un meci de șah?” Toată ziua, bună ziua, de se enervă tac-su și...
─ Viorele, ești gata? mă-ntrerupse tipul de la
109.
─ Atunci... rămâne așa – de parcă aș fi bătut laba
cu el.
Rămâne pe dracu, în gândul meu, macaronarii s-au arătat mai darnici, unica
lor rugăminte a fost „Să nu fie țigănci”, nimic mai mult, și aici eu mi-s jupânul,
telefonu-i la mine, formez numărul, stabilim tariful, sosește taxiul, una
dintre ele e slabă ca parul,
nici cur, nici țâțe, și se împiedică de covorul din antreu... Cealaltă, treacă-meargă,
dar nici pe ea n-o dă frumusețea afară din casă. Ș-al naibii că amândouă-s
tuciurii, iar când zâmbesc se vede că n-au toți dinții-n gură.
„Ciao!”„Ciao!” Le însoțesc până-n dreptul ușii lui
Alfredo. Cioc! Cioc! Cioc! Deschide și –
exact cum plănuirăm după ce-mi dăduse euroii – optează pentru cea uscată. Urcăm
spre camera lui Silvio, scenariul se repetă. Nici el nu pare dezamăgit.
Înainte să intre și să-i observ bikineii, îmi șoptește
că dacă-l frige repede pe broscar, o să-l viziteze și pe dom’ inginer.
─ „Să mai joace și table!” îi răspund. Oricum
dormea, îl auzisem cum sforăie încă de pe scări. Iar, la urma urmei, pot să fac
pe niznaiul. Acestea sunt regulile jocului.
Interesant ar fi să-i înscenezi o partidă pe
cinste. La cât de mangă era, a doua zi nu-și mai amintea nimic. Și – hooop! –
l-ai făcut pă fraier. Nu tu taxe, impozite, dobânzi, comisioane. Bagă-ți sula-n
el, buget de stat! Toți fură. C-o fofoloancă-n plus sau în minus nu sărăcește
nimeni. Tre’ să știi să-l momești: permite-i să te muște, zgârie-l pe fese, frământă-i
boașele, linge-l în urechi, descheie-te la cămașă, fă-l să ejaculeze... În
cazu-n care nu funcționează, bagă placa cu „S-a spart prezervativul, n-am bani
de avort...”, izbucnești în plâns, îți smulgi părul, îți dai palme...
─ Ș-amu ce-o să se-ntâmple? lipindu-și mâna de frunte,
abia trezit din somn, însă nu din beție.
─ Mă plătești... și dispar.
